“Dar au unde să locuiască la țară, de ce nu pleacă acolo?”. Aceasta este cea mai la îndemână soluție pentru reprezentanții autorităților locale atunci când discutăm despre nevoia de locuințe decente sau acte de identitate pentru persoanele care locuiesc în condiții precare. Un întreg mapamond discută despre locuire informală și nevoia de a gestiona responsabil fenomenul migrației dinspre rural spre urban. Noi, în România, suntem captivi discursului care nu oferă nicio șansă de mai bine pentru oamenii care au fost nevoiți să plece din zona rurală pentru că acolo banii sunt pur și simplu prea puțini.
Locuirea informală nu este ceva ce s-a ivit în România peste noapte. De mai bine de 50 de ani acest fenomen se petrece în România și este cauzat de fenomene precum evacuări, sărăcia din zonele rurale sau urbane mici sau costurile mult prea mare pentru locuire. Oamenii pur și simplu nu au de ales decât să improvizeze locuințe, din materiale recuperate și să locuiască în zonele periferice ale orașelor mari. Conform Organizației Națiunilor Unite, la nivel global, în 2018, 23,5% din populația urbană locuia în așezări informale. Fenomenul este răspunsul populației la eșecul autorităților publice de a dezvolta echilibrat teritoriul unui stat. Răspunsul global la acest fenomen este formalizarea acestor așezări. Pentru că oamenii au libertatea de mișcare și pentru că trebuie să li se recunoască dreptul de a alege să trăiască în comunitățile în care există locuri de muncă, la nivel global se caută soluții pentru includerea acestor așezări în circuitul firesc al zonelor locuite. Sigur, există condiții în care acest lucru este posibil. Există metodologii și mai există înțelegerea că, în 2022 este inacceptabil să bagi buldozerul peste oameni, indiferent de ce pare că poate justifica un astfel de gest.
România are, din 2019, o lege a locuirii informale. Conform acestei Legii (legea 151/2019), o așezare informală este: “grupare de minimum 3 unități destinate locuirii dezvoltate spontan, ocupate de persoane sau familii care fac parte din grupuri vulnerabile definite conform Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au niciun drept asupra imobilelor pe care le ocupă”.
Anul acesta, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a realizat o analiză cu privire la așezările informale din România. Așa cum se menționează și în documentul instituției, e posibil ca datele colectate în acest raport să fie subestimate:
Lipsa de experiență în identificarea și raportarea informațiilor privind așezările informale, reticența față de perspectiva soluționării problemelor asociate locuirii informale, nevoia perfecționării instrumentelor utilizate și a furnizării unor informații practice privind tipuri de probleme și soluții de îmbunătățire a calității vieții a populației care trăiește în acest tip de așezări reprezintă obstacole în constituirea unei baze de date care să reflecte dimensiunea reală a fenomenului. Astfel, apreciem că în acest moment fenomenul este subestimat în raport cu datele colectate de către MDLPA în perioada iulie 2021 - aprilie 2022. (pg. 2)
Conform acestui raport, în Municipiul București sunt documentate 88 de așezări informale unde locuiesc 2.327 de persoane (sursă captură: Raport privind așezările informale din România, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pg. 10):
Care este răspunsul autorităților publice din București la această realitatea socială? Așteaptă. Ce așteaptă? Să primească e-mailuri.
Conform normelor metodologice, pentru a gestiona fenomenul locuirii informale altfel decât cu jandarmeria și buldozerul, e nevoie de constituirea unei comisii care să coordoneze eforturile de îmbunătățire a condițiilor de viață în aceste așezări. Adică un fel de “sfat al înțelepților” din care să facă parte toate primăriile de sector și primăria Capitalei, reprezentanți ai acestor așezări informale, ai direcției de sănătate publică sau organizații neguvernamentale.
Normele metodologice menționează explicit că sarcina de constituire a acestei comisii este la primarul general și arhitectul-șef al capitalei. Am întrebat despre componența acestei comisii. Și am făcut asta pentru că tot auzim discuții în spațiul public despre concursuri de amenajare de parcuri și maluri de lacuri, de tren metropolitan sau de extinderea unor zone rezidențiale. Aceste lucruri se întâmplă în zone în care ar trebui analizat cu atenție care va fi impactul social al acestor proiecte. Noi, în România, nu discutăm despre aceste lucruri. Nu analizăm ori măsurăm dacă, cum și pe cine afectează proiectele de dezvoltare ale Bucureștiului. Este incontestabilă nevoia de investiții și dezvoltare. Dar este imoral și lipsit de minimă considerație pentru drepturile omului să dezvoltăm orașul fără să analizăm și să evităm evacuările persoanelor vulnerabile.
Cu toate acestea, răspunsul oferit de arhitectul șef al Primăriei Municipiului București arată că actuala conducere nu ia în calcul nevoia de analiză a impactului social a proiectelor din capitală. Sau că ar lua în serios prevederile legii locuirii informale. Din iunie 2021 PMB așteaptă răspunsul la niște adrese trimise către primăriile de sector, Direcția de Sănătate Publică și Agenția Națională pentru Romi:
Este greu de crezut că instituțiile publice din București vor răspunde din proprie inițiativă unei adrese care are o vechime mai mare de un an de zile. Drept pentru care am trimis noi către toate aceste instituții solicitarea de a se mobiliza și a constitui această comisie.
Probabil că vor răspunde la aceste adrese. Nu toate instituțiile și nu rapid. Dar..și ce dacă vor răspunde? Dacă autoritățile publice locale din București nu au făcut, din proprie inițiativă, un gest aproape simbolic și pur birocratic - de constituire a acestei comisii, care sunt șansele să existe energia și disponibilitatea instituțională de a respecta integral prevederile acestei legi?