România este extrem de harnică la semnat strategii, declarații și angajamente europene. Uneori aproape că pare că semnează toate aceste lucruri tocmai pentru că știe că nu le va implementa și, deci, nu strică să apărem în documente oficiale cum că vom face și vom drege.
Anul acesta, foarte discret, România a semnat Lisabon Declaration on the European Platform on Combatting Homelessness. Nu prea s-a vorbit despre acest angajament la nivel guvernamental sau parlamentar. Nici nu e de mirare, pentru că ce a semnat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este un angajament de a munci pentru eradicarea fenomenului de locuire în stradă până în 2030. Ceea ce o muncă grea și presupune o agendă socială de care România nu a fost capabilă să dea dovadă până acum.
Acesta este unul dintre cele mai serioase angajamente pe care România le-a luat în direcția eradicării sărăciei profunde. Pentru o țară în care primarii încă demolează blocuri cu locuințe sociale și unde oamenii sunt blocați pe lista de așteptare pentru o locuință socială pentru decenii, acest angajament ar putea fi haios, doar că este dramatic.
Ce spune documentul semnat de România:
Ne vom strădui (noi, România, și toate celelalte state membre) că până în 2030 -
Nimeni nu va dormi în condiții improprii din cauza lipsei de adăpost accesibil, sigur și în condiții bune;
Nimeni nu va trăi în centre de urgență sau de tranziție mai mult decât este necesar pentru o relocare de succes într-o soluție de locuire definitivă;
Nimeni nu este externat/eliberat din nicio instituție (spital, penitenciar, orice tip de facilitate de îngrijire etc) fără o soluție de locuire decentă;
Evacuările trebuie să fie prevenite oricând este posibil și nimeni nu este evacuat fără asistență pentru identificarea unei soluții de locuire decentă, atunci când e necesar;
Nimeni nu este discriminat din cauza statutului de persoană fără adăpost.
Semnătura României pe document:
Pentru a crede cu adevărat că România lucrează pentru toate aceste lucruri, ar trebui să vedem un pic mai mult decât strategii propuse de Ministerele de resort. Asta cu atât mai mult cu cât pare că aceste Ministere nici măcar nu vorbesc între ele atunci când redactează aceste documente - de exemplu, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a elaborat o Strategie națională privind incluziunea persoanelor fără adăpost fără să știe că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice are de anul acesta o Strategie Națională a Locuirii.
Ca să atingem, fie și parțial, acest obiectiv, avem nevoie de munca pe brânci a autorităților publice locale. Pentru că implementarea politicilor sociale sunt 100% dependente de munca la nivelul comunităților. Cum fac asta autoritățile publice locale? Păi, de exemplu, Primăria Municipiului București a avut o strategie de patru ani de reducere a sărăciei pe care a abandonat-o aproape imediat după ce a trecut-o prin votul Consiliului General al Municipiului București. Am încercat să facem o evaluare a implementării, dar părea că primăriile de sector au uitat complet că ea există.
Și la nivel central e nevoie de multă muncă. Spre exemplu, legea locuirii are nevoie de modificări care să constrângă autoritățile publice locale să construiască/cumpere locuințe sociale. Momentan legea nu le obligă la nimic și așa am ajuns în situația în care avem liste de așteptare uriașe și oameni care depun cereri de mai bine de 20 de ani (și, care, la un moment dat, renunță, epuizați de efortul birocratic).
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice are un program de finanțare pentru construcția de locuințe sociale. Anul acesta am aflat cu stupoare că Primăria Municipiului București nu a accesat niciodată aceste fonduri. Deși are un deficit de locuințe sociale uriaș. De aceea, credem noi, până nu este modificată legislația pentru a obliga primarii din România să mărească stocul de locuințe sociale, această țintă este imposibil de atins. Nu știm dacă este lăcomia primarilor (dorința de a utiliza terenurile pentru altceva decât locuințe), rasismul sau disprețul pentru categoriile vulnerabile, dar este evident că ceva le ține în loc.
Suntem sceptici că România va reuși măcar să îmbunătățească situația persoanelor care suferă de deprivare severă în domeniul locuirii, cu atât mai mult că vor atinge ținta asumată pentru 2030. Dar vom monitoriza și, ori ce de câte ori va fi necesar, vom raporta chiar noi abateri de la această misiune.