top of page

Locuirea socială, pentru Primăria Municipiului Miercurea Ciuc – relocarea unei comunități în remorci


O comunitate din Miercurea Ciuc, afectată de un incendiu în ianuarie 2021, este relocată în remorci pentru sarcini grele de către primăria orașului. Alături de alte 13 organizații neguvernamentale au sesizat instituția Avocatului Poporului cu privire la posibile încălcări ale drepturilor omului, având în vedere condițiile improprii de locuire. De asemenea, am solicitat premierului Nicolae Ciucă să verifice modul în care

ajutorul financiar alocat de Guvern pentru sprijinirea acestei comunități (4,4 milioane de lei) a fost utilizat de către autoritățile locale și modul în care soluția aplicată de primăria din Miercurea Ciuc respectă prevederile angajamentelor internaționale cu privire la fenomene precum reducerea sărăciei și strategiile naționale aprobate de Guvernul României, relevante pentru domeniul protecției sociale și a locuirii. În scrisorile transmise am solicitat autorităților publice cu portofoliu relevant în aceste domenii să sprijine autoritățile publice locale în identificarea de soluții de locuire minim decente și pe termen mediu și lung.

În ciuda strategiilor naționale care descriu măsuri de protecție socială pentru grupurile vulnerabile, primăria Miercurea Ciuc a ales o soluție de locuire improprie și, credem noi, care pune în pericol chiar viața oamenilor care locuiesc acolo. Scrisoarea a fost transmisă și în atenția Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și a Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Credem că modul în care autoritățile publice au acționat în această profundă criză socială pentru persoanele afectate de incendiu trebuie să ajungă în atenția tuturor instituțiilor care au în portofoliu protecția socială și locuirea. Obiectivul instituțiilor publice din România trebuie să fie, înainte de orice, să furnizeze servicii publice aliniate cu dezideratul demnității umane or, credem noi, prin această relocare, primăria dă dovadă de lipsă de responsabilitate față de acest mandat fundamental.

Scrisoare transmisă către avocatul poporului este disponibilă aici, iar scrisoare transmisă către premier/ministere, este disponibilă aici.

Istoricul acestei crize sociale, pe scurt:

În 7 ianuarie 2021, un incendiu puternic a afectat o comunitate de romi de mai mult de 200 de persoane care locuiau în Șumuleu (Harghita), într-o comunitate informală, stabilită acolo de mai bine de 50 ani. În urma incendiului, comunitatea a rămas fără locuințe. Soluția găsită de autoritățile publice locale a fost relocarea comunității pe Arena de Sport Eross Zsolt, cu mențiunea că este o soluție de criză și o soluție temporară.

Din informațiile publicate în mass media, pentru a sprijini comunitatea, Guvernul României a alocat 4,4 milioane de lei Primăriei din Miercurea Ciuc. Parte dintre aceste fonduri au fost folosite pentru achiziționarea unui teren și a unei clădiri pe care autoritățile urmau să o transforme într-un “centru de criză” pentru cazarea oamenilor. Conform informațiilor din mass media, în urma unor demersuri legale, primăria a fost forțată să renunțe la acest plan și, deci, să dea o altă destinație terenului și clădirii. Presa locală a scris că această clădire va fi transformată într-un centru de sortare a deșeurilor.

În toamna anului 2022, existau 14 familii (aproximativ 60 de persoane) care, de mai bine de un an și jumătate locuiesc într-o sală de sport și care acum sunt nevoie să se relocheze în aceste remorci. Modul în care aceste spații sunt puse în siguranță sunt, în mod evident, un pericol pentru chiar viața copiilor care locuiesc acolo. Mutarea oamenilor în spații proptite de blocuri de beton, fără izolație termica, fără instalații sanitare și fără conectare la electricitate, pentru unele dintre remorci, nu poate fi considerată o soluție de locuire. Sobele existente în containere trebuie să ardă foc continuu, din cauza lipsei de izolație, căci altfel temperaturile scad insuportabil pentru persoanele care locuiesc acolo. Conform primăriei, în cursul acestei săptămâni toate familiile vor fi relocate în aceste structuri.


bottom of page