Situația locuințelor publice

Mai puțin de 5% din fondul construit din România este în proprietatea statului, însă și mai puțin din acest fond construit are destinația de locuințe sociale (în legislația din România există mai multe categorii de locuințe publice, lista completă fiind disponibilă în Legea locuinței 114/1996).

Ministerul Dezvoltării a realizat un studiu pentru fundamentarea Strategiei Naționale a Locuirii (culegerea datelor a avut loc în perioada februarie - aprilie 2022) cu privire la politicile locale de locuințe publice. În paralel, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a realizat un studiu cu privire la situația persoanelor fără adăpost. Printre problemele principale identificate în cele două analize sunt birocrația excesivă pentru accesarea unei locuințe publice, perioada extrem de lungă pe care oamenii o petrec pe listele de așteptare pentru o locuință socială, lipsa actelor de identitate sau lipsa de informații cu privire la procesul de aplicare pentru o locuință socială. Multe persoane chiar renunță la a depune o cerere de atribuire de locuință socială, lucru care face imposibilă o imagine completă cu privire la nevoia de sprijin în domeniul locuirii. Din munca noastră cu persoanele vulnerabile, putem adăuga aici și violența structurală (practici umilitoare, uneori chiar remarci rasiste din partea angajaților instituțiilor publice, lipsa de sprijin pentru persoanele care nu știu să citească etc ) care îndepărtează încă și mai mult persoanele vulnerabile. Mai mult, piața neagră a chiriilor din România conduce la imposibilitatea de a avea statistici cu privire la gradul de împovărare al românilor nevoiți să plătească o chirie.

Cu toate acestea, datele disponibile pe site-ul Ministerului Dezvoltării, în urma unor chestionare aplicate în perioada februarie - aprilie 2022, în 222 de unități administrative teritoriale, existau 40.161 de cereri pentru o locuință socială și doar 16.290 de locuințe sociale. Nu este menționat dacă acestea nu erau deja ocupate, deci indisponibile pentru aceia care au reușit să își depună dosarele. .

Decizia politică, atât la nivel local, cât și la nivel central, a fost mai degrabă de a lăsa piața liberă să rezolve probleme de locuire din România. După 30 de ani în care aceasta a fost strategia de locuire în România, ne aflăm acum în situația în care suntem anti-campionii europeni la acest domeniu. În condițiile în care acest model nu a funcționat, lucru admis în toate strategiile naționale care vorbesc despre locuire și grupuri vulnerabile, este evident, cel puțin pentru noi, că este momentul unei decizii politice prin care stocul de locuințe publice să fie extins masiv.

Grupuri de persoane care au nevoie de sprijin în locuire:

Persoanele fără adăpost: definiția persoanelor fără adăpost „persoanele fără adăpost reprezintă o categorie socială formată din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar-economic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţă majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se află în incapacitate de a susţine o locuinţă în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţă” (cf. Legii asistenței sociale 292/2011, Art. 4 (z)).
Persoanele care suferă de deprivare severă a locuirii: conform Eurostat, aceste persoane sunt cele care locuiesc în locuințe supra-aglomerate și care prezintă cel puțin una dintre aceste caracteristici: acoperiș deteriorat, lipsa toaletei în casă, lipsa unui duș, locuință întunecată (lipsă lumină naturală).
Persoanele împovărate de prețul chiriei: specialiștii consideră că pragul maxim pe care o gospodărie ar trebui să-l plătească pentru chirie este de 30% din veniturile familiei. Pentru persoanele care plătesc peste acest procent, ar trebui să existe soluții de sprijin în plata chiriei. Programele care vizează această categorie de persoane sunt denumite housing affordability. În acest moment, în România, nu există programe naționale care să vizeze acest tip de intervenție. Doar la nivel local există programe de sprijin la plata chiriei. Însă toate aceste programe au limitări severe (una dintre problemele majore este faptul că sunt acordate pe perioade de timp scurte).