Strategia Națională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022 - 2027
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a avut în dezbatere publică o propunere de Strategie națională pentru incluziunea persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022 - 2027.
Parada, ActiveWatch, CeRe, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, Asociația Quantic și Blocul pentru Locuire am trimis feedback pe strategia propusă. Mai jos, documentul transmis (aici puteți accesa documentul în forma tabelară).
A. Observații generale:
Sintagma persoane fără adăpost conține în sine soluția pentru acest grup - un adăpost. Considerăm că principalul obiectiv al oricărei strategii care vizează acest grup trebuie să fie creșterea (cantitativ, dar și calitativ) locurilor în centrele rezidențiale pentru aceste persoane (momentan nici măcar în București nu există, de facto, astfel de structuri) și creșterea stocului de locuințe sociale.
Vă propunem, de asemenea, să îmbogățiți bibliografia strategiei propuse de dumneavoastră cu titlul Show Them the Money. Why Giving Cash Helps Alleviate Poverty (Foreign Affairs, May/June 2014), autori Cristopher Blattman și Paul Niehaus. Cităm din această publicație: “Sărăcia este în mod fundamental despre lipsa banilor”. Structural, strategia propusă de dumneavoastră trebuie să rezolve, înainte de toate, problema lipsei accesului la o locuință, la igienă, la hrană și la servicii medicale. Programele de formare profesională sau programele motivaționale propuse de dumneavoastră în această strategie nu pot avea succes la niște persoane deprivate de somn, cu boli pentru care nu au primit tratamente ani de zile, pe stomacul gol sau care nu au unde să își țină un schimb de haine curat sau să facă un duș.
Având în vedere că aceasta este o strategie vitală pentru, poate, cel mai vulnerabil dintre grupurile vulnerabile, zece zile în care se permite transmiterea observațiilor este, în opinia noastră, complet insuficient. Cunoaștem prevederile legale privind transparența decizională și că acesta este termenul legal minim, însă asta nu ar fi trebuit să vă împiedice să extindeți termenul dincolo de perioada minimă;
Este al treilea document pe care dăm feedback anul acesta și care vizează persoanele fără adăpost și tot al treilea document care este făcut fără participarea celorlalte ministere relevante pentru acest document. Este cu atât mai grav să vedem completa lipsă de colaborare cu celelalte ministere de resort cu cât identificați, în mod corect, mare parte dintre problemele persoanelor fără adăpost, dar lipsesc complet soluții pentru unele dintre acestea. Mai mult, absolut inacceptabil, din punctul nostru de vedere, reprezentanții Ministerului Muncii și Solidarității Sociale care au lucrat la acest document pare că nu cunosc faptul că există o nouă strategie de locuire, deja adoptată, la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice. De aici putem deduce că, de fapt, nu a existat nicio formă de consultare cu celelalte ministere. Problema actelor de identitate și a incriminării sărăciei obligă participarea Ministerului de Interne, problemele de sănătate și acces la servicii medicale obligă participarea Ministerului Sănătății sau lipsa unei locuințe obligă participarea Ministerului Dezvoltării. Așa cum este acum formulat documentul, în lipsa unui plan comun și a unor ținte asumate de către toate ministerele relevante, suntem, o dată în plus, în fața unui document formal, lipsit de asumare instituțională de către instituțiile care ar trebui să gestioneze problemele prezentate de dumneavoastră în Strategie. În ciuda avizării de către reprezentanții acestor instituții, este neclar ce măsuri sunt propuse pentru fiecare dintre aceste portofolii și ce obligații decurg pentru fiecare dintre ministere. Se vorbește, la nivelul autorităților locale și centrale, constant de “intervenții integrate”, dar toate documentele majore de intervenție de politici publice, cum sunt aceste strategii, ratează perfect sarcina de a construi aceste documente integrat;
Persoanele fără adăpost au chiar în denumirea categoriei din care fac parte formulată explicit problema principală care împiedică desfășurarea unei vieți în acord cu principiile demnității umane și ale dreptului fundamental de acces la servicii sociale. În ciuda acestei evidențe, problema locuirii este menționată izolat, iar strategia propune soluții ambigue, având în vedere că, de fapt, nu există indicatori ori buget estimat pentru implementarea strategiei. Mai mult, România va trebui să raporteze la UN Economic and Social Council progresele pe care le-a făcut pe tema dreptului la locuire adecvată, în mod specific progresul înregistrat la capitolul locuire socială, locuire informală și prevenirea evacuărilor;
Documentul propune testarea fezabilității introducerii serviciilor medico-sociale. Este de neînțeles pentru noi propunerea testării fezabilității dreptului persoanelor la asistență medicală sau să verificați dacă unul dintre motivele pentru care persoanele fără adăpost nu se pot angaja este sănătatea precară, afectată de ani de zile de lipsa de servicii medicale, sau de adicții, sau de deprivare acută de somn și, deci, de depresie. Este cu atât mai absurd, în opinia noastră, să testăm fezabilitatea serviciilor medicale, dar să nu avem niciun dubiu că programele motivaționale (prevăzute din abundență în strategia propusă de dumneavoastră) vor funcționa. Motivația de a se angaja a unei persoane dependente sau a unei persoane cu afecțiuni psiho-sociale sau a unei persoane cu o boală cronică netratată timp de ani de zile va fi, deloc surprinzător pentru noi, aproape egală cu zero;
Din strategia propusă lipsesc elemente fundamentale, care de-a lungul timpului au condus la completă izolare a persoanelor fără adăpost. Spre exemplu, incriminarea sărăciei manifestată prin amenzi (pentru apel la mila publică, pentru tulburarea liniștii publice, uneori chiar și pentru colectarea de deșeuri de plastic pentru vânzarea lor la centre specializate) nu este în niciun fel abordată ca fiind o problemă. Or, aceasta este o problemă extrem de importantă, în condițiile în care există multe situații în care accesul la servicii sociale e condiționat de plata acestor amenzi, așa cum arată raportul redactat de Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire - FCDL, raport disponibil aici. Mai mult, problema actelor de identitate este limitată, în documentul aflat în dezbatere publică, la acoperirea costurilor de emitere, însă, din practică, problemele pe care aceste persoane le întâmpină la emiterea documentelor de identitate sunt mult mai ample și mai complicate (așa cum vom arăta mai jos).
Fundamentarea documentului este, în opinia noastră, bazat pe premise superficiale și greșite. Analizele cantitative și calitative cu privire la menționarea grupului în diferite strategii locale și județene sunt complet irelevante. Fundamental este modul în care aceste strategii au fost/sunt implementate, nu simplul fapt că ele există pe hârtie (o strategie bună este una bugetată și implementată - vă reamintim că ați menționat chiar dvs. în document că cea mai bună dintre strategiile locale, Timișoara, nu a avut buget pentru măsurile din strategie - deci discutăm cel mult despre o declarație de intenție, nicidecum de o strategie). Mai mult, faceți analiza de conținut a unor documente strategice ale căror termene de implementare au ajuns la termen (spre exemplu, Strategia privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 - sunt analizate aspecte ce țin de formularea documentului, însă absolut nicio referire cu privire la implementarea sau evaluarea strategiei. Considerăm că un demers onest de realizare a strategiei pentru persoanele fără adăpost ar trebui să înceapă mai degrabă cu analiza implementării documentelor în care acest grup a fost menționat, nu cu indexarea cantitativă a menționărilor acestui grup);
Accesul la locuință pentru fiecare dintre cetățeni, accesul la servicii sociale și o viață trăită în demnitate sunt lucruri care descriu elemente fundamentale de drepturile omului. În opinia noastră, problemele structurale sunt generate tocmai de lipsa de înțelegere din partea autorităților locale a faptului că dreptul la locuire și la viață decentă sunt drepturi fundamentale ale omului. Or, dumneavoastră, prin acest document, confirmați tocmai paradigma în care serviciile sociale nu au legătură cu drepturile omului - Secțiunea a 3-a: Impactul socio-economic, 3.3.: Impactul asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ar trebui să fie prima dintre instituțiile publice care să promoveze această așezare a politicilor de combatere a sărăciei extreme în galeria argumentelor ce țin de drepturile fundamentale ale omului;
Având în vedere cele de mai sus, considerăm esențială implicarea instituției Avocatului Poporului în implementarea (faza de monitorizare a acesteia) Strategiei propuse. Multe elemente ce țin de violența structurală (forme de rasism, amenințări ale direcțiilor de asistență socială cu privire la preluarea minorilor din familii cu scopul de a-i determina să părăsească locuințele în care stau fără forme legale, hărțuirea de către poliția locală sau națională etc) sunt lucruri care, în opinia noastră, trebuie să intre în atenția Avocatului Poporului și pentru care trebuie dezvoltate instrumente de monitorizate și de sancționare;
În opinia noastră, lipsa serviciilor sociale adresate persoanelor fără adăpost este generată, în principal, de nealocarea de resurse financiare, la nivel local și județean, pentru proiecte de extindere a numărului de unități locative sociale și de servicii socio-medicale adresate explicit acestui grup. În lipsa unor prevederi cu caracter obligatoriu (așa cum este măsura de diagnoză, prevăzută la pg. 44, de exemplu) pentru autoritățile locale nu vedem cum această strategie să producă efecte diferite față de strategiile de combatere a marginalizării sociale de până acum;
De-a lungul timpului, mai multe autorități locale au avut programe de formare în cadrul centrelor de zi destinate persoanelor fără adăpost (unele dintre ele chiar finanțate din fonduri europene). Din discuțiile pe care le-am purtat de-a lungul timpului cu persoanele fără adăpost, aceste programe au fost pur formale, în care oamenii erau rugați să semnezi hârtii, fără a le crește întrucâtva competențele. Deci simplul fapt că există programe de integrare pe piața muncii nu va conduce automat le creșterea angajabilității acestor oameni. La fel cum faptul că acești oameni nu se angajează ulterior acestor programe nu înseamnă că au un interes scăzut pentru muncă, cum menționați dvs. în document. Este importantă monitorizarea desfășurării acestor programe astfel încât ele să nu fie centrate pe bifarea unor indicatori;
Este ironic cum acest document, care stipulează dreptul la demnitate și autoreprezentare nu pare că a fost formulat alături de grupul direct vizat de strategie. Deși menționați explicit nevoia de consultare directă a persoanelor fără adăpost atunci când sunt propuse proiecte destinate acestui grup, nu pare că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să organizeze o sesiune de feedback sau alte mecanisme de consultare destinate persoanelor fără adăpost.
B. Propuneri de modificare:
Înainte de orice, considerăm necesară includerea explicită a unui obiectiv specific care să vizeze locuirea: sporirea stocului de locuințe sociale - ca măsură cu caracter obligatoriu pentru autoritățile publice locale, crearea de centre rezidențiale, crearea unor servicii integrate de suport pentru tranziția din stradă la locuire independentă.
În ceea ce privește sporirea stocului de locuințe sociale - în Planul de Acțiune trebuie prevăzută modificarea legii locuirii și includerea obligativității autorităților locale de a spori stocul de locuințe sociale astfel încât să se ajungă la creșterea anuală a locuințelor sociale disponibile proporțional cu solicitările/dosarele de locuințe sociale depuse. În lipsa unor mecanisme de constrângere, autoritățile publice locale vor face exact ca în ultimii 30 de ani și nu vor spori stocul de locuințe publice. Modificarea legii trebuie să cuprindă și noua categorie de locuințe propusă în strategie - Housing First. Ideea de a obliga autoritățile locale de a aloca 10% din stocul de locuințe sociale către persoanele fără adăpost poate fi una utilă, însă când stocul de locuințe sociale disponibil epentru repartizare este 0, 10% este, evident, 0.
Deși în strategie este menționată dezvoltarea serviciilor de tip centre rezidențiale de urgență, în zona de analiză a problemei nu am identificat o analiză a modului în care centrele de acest tip existente acum funcționează. În București, spre exemplu, acestea sunt destinate mai degrabă persoanelor dependente (vârstnice, cu dizabilități), și nu persoanelor fără adăpost. Deci propunem ca această măsură să țină cont de această realitate.
Pentru a preveni situația de a ajunge persoană fără adăpost, planul de acțiune trebuie completat cu obligația primăriilor/consiliilor județene de a acoperi prețul chiriilor pentru toate persoanele care sunt pe lista de priorități pentru locuințe sociale, până la alocarea unei locuințe. Așa cum menționați chiar dvs. în document, prețul mare al chiriilor este o problemă presantă pentru persoanele cu venituri mici/fără venit. Pentru a preîntâmpina situația de a ajunge în stradă și pentru a grăbi procesul de alocare a unei locuințe sociale, considerăm că este obligatoriu ca autoritățile publice să suporte costul chiriilor, cu sprijinul unui fond consolidat la nivel național pentru acest scop (cu atât mai mult cu cât majoritatea familiilor pe care le-am întâlnit așteaptă de cel puțin zece ani pe aceste liste de priorități).
Modificările legislative necesare, în opinia noastră, sunt mai multe și mai ample decât singura modificare propusă de dvs. în document.
Credem că este necesară și modificarea Legii Asistenței Sociale și a Normelor Metodologice, astfel încât acordarea venitului minim garantat să nu mai fie condiționat cu prestarea de muncă în folosul comunității. VMG-ul se înscrie, în opinia noastră, în dreptul constituțional de acces la servicii sociale și nu poate fi condiționat de muncă în folosul comunității. Mai mult, având în vedere că VMG facilitează și accesul persoanelor fără adăpost la servicii medicale subvenționate/asigurare de sănătate publică, credem că serviciile medicale de prevenție vor conduce la degrevarea serviciilor medicale de urgență (singurele la care persoanele fără adăpost au acces acum) și, deci, în termeni de cheltuieli, varianta acordării VMG fără condiționări ar conduce la economii pentru bugetul național.
Cu privire la definirea grupului vizat de această strategie - nici definițiile ETHOS nu sunt infailibile. Vă solicităm deci să clarificați și/sau să includeți persoanele care locuiesc fără forme legale, FEANTSA incluzând această categorie în persoanele fără adăpost. În actuala propunere este discutabil dacă acest grup intră în definiția persoanelor vizate de strategie. Cel puțin în Municipiul București există numeroase familii care locuiesc în această formă și care sunt mai degrabă considerate de autoritățile locale ca fiind parte dintr-un fenomen infracțional (deci beneficiază mai degrabă de vizitele poliției și ale executorilor judecătorești decât de vizitele asistenței sociale). În opinia noastră acest grup trebuie în mod explicit prins în această strategie.